Pe data de 16 septembrie, elevii din LT Doroțcaia au participat, cu multă responsabilitate și cu susținerea Primăriei s. Doroțcaia, la Campania națională de salubrizare, Ziua Mondială a Curățeniei, organizată de către Centrul Național de Mediu în parteneriat cu Ministerul Mediului, proiectul ”Uniunea Europeană pentru Mediu – Economie Verde”, cu implicarea și participarea unui număr mare de parteneri de dezvoltare, asociații obștești și al sectorului academic. Această campanie este posibilă în țara noastră, grație suportului financiar al Guvernului Suediei. Consiliul de elevi a obținut de la Centrul Național de Mediu numărul necesar de mănuși și de saci pentru colectarea deșeurilor. Primăria din localitate a asigurat gestionarea și transportarea deșeurilor. Voluntarii din liceu, însoțiți de profesoara de chimie, Filipenco Tatiana și antrenorul de secții sportive Semionov Petru au depus mult efort pentru a curăța malul Nistrului, porțiunea ,,Cotul lui Isai” și malul aferent satului Doroțcaia. Sperăm foarte mult că cei care vor savura frumusețea râului și își vor fortifica organismul, înotând în apele limpezi ale lui, vor demonstra că sunt oameni, lăsând după odihnă locul curat, ca să se bucure generații în șir de măreția râului Nistru.
Pleșco Galina, director adjunct educație